Începe proba gratuită

LEGE nr. 541 din 27 septembrie 2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ

Articolul 18

Articolul 18

Art. 18 din LEGE nr. 541 din 27 septembrie 2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ

  1. Capitolul 6 Autorizarea, reglementarea şi supravegherea caselor de economii pentru domeniul locativ
  2. Secţiunea a 2-a Reglementarea

În vederea asigurarii condițiilor unei bune executii a obligațiilor care deriva din contractele de economisire-creditare și, în particular, pentru garantarea existentei unor disponibilitati suficiente pentru asigurarea unui ritm de repartizare cat mai regulat, Banca Naționala a României și ministerele abilitate emit reglementari referitoare la:

a) plasamentul temporar al sumelor acumulate în vederea repartizarii, precum și al sumelor deja repartizate, dar al caror varsamant nu a fost inca solicitat de către clienti;

b) modul de determinare a contractelor de economisire-creditare de valoare mare, precum și:

1. proportia admisa a sumelor aferente contractelor de economisire-creditare de valoare mare în totalul sumelor contractate, aferente contractelor de economisire-creditare nerepartizate ale casei de economii pentru domeniul locativ;

2. proportia admisa a sumelor aferente contractelor de economisire-creditare de valoare mare, incheiate pe parcursul unui an calendaristic, în totalul sumelor contractate, aferente contractelor de economisire-creditare incheiate pe parcursul respectivului an calendaristic; la calculul contingentului admis al contractelor de economisire-creditare de valoare mare, potrivit prezentului punct, precum și potrivit pct. 1, se vor include și contractele de economisire-creditare pentru care, în conformitate cu Condițiile generale de afaceri, clientii au varsat suma minima de economisire în cursul primului an după incheierea contractului de economisire-creditare;

c) condițiile de acordare a creditelor pentru domeniul locativ prevăzute la art. 3 lit. d) pct. 7, precum și proportia admisa a acestor contracte în totalul creditelor acordate de o casa de economii pentru domeniul locativ, fără ca aceasta să depășească 3%;

d) expunerea maxima admisa față de o societate comerciala din categoria celor prevăzute la art. 7 alin. (5), precum și expunerea maxima totala admisa față de astfel de societăți comerciale;

e) proportia admisa a creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare și garantate cu diferite tipuri de garantii, în totalul creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare, în cazul în care se considera necesară o astfel de măsura prudentiala;

f) condițiile minime de repartizare a contractelor de economisire-creditare, în particular referitoare la suma minima de economisire și calculul indicelui de evaluare minim, pentru asigurarea unui raport individual adecvat între client și casa de economii pentru domeniul locativ;

g) modul de constituire, utilizare și lichidare a fondului special.