Articolul 2
Art. 2 din ORDONANTA Nr. 10 din 14 ianuarie 1994 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Acordul interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţul dintre România, pe de o parte, şi Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Otelului, pe de altă parte, precum şi la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte
- Anexa 1
paragraful 3 din Acordul interimar și articolul 10 paragraful 3 din Acordul european sunt înlocuite de următorul text:
"3. Produsele de origine românească cuprinse în anexa nr. 3 vor beneficia de o suspendare a taxelor vamale la import în limita contingentelor sau plafoanelor anuale ale Comunității, care vor crește progresiv în concordanta cu condițiile definite în acea anexa, astfel încât să se ajungă la abolirea totală a taxelor vamale la importul produselor respective până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data intrării în vigoare a acordului.
În același timp, taxele vamale la import care se vor aplica după epuizarea contingentelor sau când taxele vamale au fost reintroduse la produsele cuprinse în plafoanele tarifare vor fi eliminate progresiv, de la intrarea în vigoare a acordului, prin reduceri anuale de 15% din taxele de baza. Până la sfârșitul celui de-al treilea an, taxele vamale remanente vor fi abolite."