Articolul 25
Art. 25 din NORMA nr. 8 din 1 iulie 2002 privind elaborarea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile de credit
- Capitolul 3 Metode şi procedee de consolidare
(1) Societatea-mama (consolidanta) care trebuie să elaboreze situații financiare consolidate poate utiliza ca procedee de consolidare consolidarea directa sau consolidarea pe paliere, astfel:
a) consolidarea directa consta în determinarea, pentru fiecare entitate inclusă în perimetrul de consolidare, a drepturilor grupului în capitalurile proprii ale acesteia. Aceasta tehnica permite calculul contribuției fiecărei entități consolidate la rezervele și rezultatele grupului;
b) consolidarea pe paliere consta în efectuarea consolidării, ținându-se seama de subgrupurile consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansamblul grupului. Aceasta tehnica de consolidare se realizează prin efectuarea consolidării subgrupurilor, apoi se procedează la introducerea în consolidarea principala a situațiilor financiare consolidate ale acestor subgrupuri și ale altor filiale ale societatiimama.
(2) Ca urmare, se consolideaza succesiv subgrupuri în ansambluri mai mari, care vor fi apoi consolidate la nivelul societății-mama. Subconsolidarile trebuie efectuate după aceleași reguli ca și consolidarea principala. Rezervele consolidate, rezultatul consolidat, diferențele de achiziție și interesele minoritare, determinate în cadrul unei consolidări directe, trebuie să fie aceleași cu cele care ar fi obținute dacă respectiva consolidare s-ar realiza pe paliere.