Articolul 25
Art. 25 din ORDONANTA nr. 73 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termica produsă centralizat
- Capitolul 3 Reglementari privind functionarea sistemelor energetice de interes local
- Secţiunea a 2-a Transportul energiei termice
Transportatorii de energie termica au urmatoarele obligații principale:
a) sa exploateze și sa administreze RTET, în condiții de siguranță, eficienta și de protecție a mediului, și să contribuie, conform convențiilor incheiate cu autoritățile administrației publice locale, la reabilitarea și dezvoltarea acestora;
b) să asigure, în condiții egale și nediscriminatorii, accesul producătorilor, distribuitorilor și al utilizatorilor la RTET, în limitele capacității de transport și cu respectarea regimurilor de functionare a acestora;
c) să asigure, prin planificarea, coordonarea, supravegherea, controlul și analiza funcționarii, echilibrul functional al RTET;
d) să asigure regimurile optime de transport și livrare a energiei termice, notificate de producători, distribuitori și/sau de utilizatori;
e) sa elaboreze conventiile tehnice de exploatare, cuprinzand principalele condiții tehnice care trebuie indeplinite de producători, transportatori, distribuitori și consumatori în vederea executarii în bune condiții a contractelor de transport, precum și a celor de vanzare-cumparare a energiei termice;
f) sa intocmeasca și sa urmareasca realizarea bilanturilor energiei termice la intrarea și la ieșirea din sistem;
g) sa elaboreze și sa supuna spre aprobare autorităților administrației publice locale, cu informarea autorităților de reglementare competente, planurile de perspectiva privind dezvoltarea și/sau modernizarea, în condiții de eficienta energetica și economica, a RTET, în concordanta cu stadiul actual și evolutia viitoare a consumului de energie termica; planurile vor contine modalități de finanțare și realizare a investitiilor de transport, cu luarea în considerare a planurilor de organizare și amenajare a teritoriului, în condițiile respectarii intocmai a cerințelor legale privind protectia mediului;
h) sa organizeze supravegherea stricta a modului de functionare a RTET și sa previna sustragerile de energie termica, deteriorarea retelelor, racordarea și/sau bransarea clandestina la acestea;
i) sa puna la dispoziție autorității administrației publice locale și autorității naționale de reglementare din domeniul de competența informații privind activitatea de transport al energiei termice;
j) sa pastreze confidentialitatea informațiilor comerciale obtinute în cursul activității.