Articolul 1
Art. 1 din ORDONANTA nr. 73 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termica produsă centralizat
- Capitolul 1 Dispozitii generale
(1) Prezenta ordonanță stabileste cadrul juridic privind înființarea, organizarea, gestionarea, reglementarea, finantarea, monitorizarea și controlul funcționarii serviciilor publice de alimentare cu energie termica, produsa centralizat, a comunelor, orașelor și municipiilor.
(2) Serviciile publice de alimentare cu energie termica produsa centralizat, denumite în continuare servicii energetice de interes local, fac parte din sfera serviciilor publice de gospodarie comunala.
(3) Serviciile energetice de interes local cuprind totalitatea acțiunilor și activităților desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea și controlul autorităților administrației publice locale, în scopul alimentarii centralizate cu energie termica pentru incalzire și pentru prepararea apei calde de consum pentru locuinte, institutii publice, obiective social-culturale și agenti economici.