Articolul 87
Art. 87 din ORDONANTA nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
- Capitolul VIII Stimularea dezvoltării tehnologice și a inovării
(1) Statul acceptă existența eșecului pieței în realizarea activităților de cercetare-dezvoltare, în special ca urmare a faptului că bunurile generate de acestea sunt preponderent publice, și preia acest risc, prin finanțări din fonduri publice ale acestor activități, inclusiv prin acordarea ajutorului de stat pentru derularea acestor activități, conform legislației în vigoare.
(2) Se recunoaște faptul că activitățile de cercetaredezvoltare și inovare implică, prin explorarea necunoscutului, un risc inerent de nerealizare a ipotezelor sau obiectivelor prevăzute înaintea desfășurării lor. Aceste nerealizări se constată în cursul procesului de evaluare și monitorizare a proiectelor, detaliat în pachetul de informații al programului sau subprogramului de finanțare, și nu presupun obligativitatea recuperării fondurilor cheltuite. Criteriile în funcție de care se poate accepta riscul de nerealizare a ipotezelor sau obiectivelor se stabilesc prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.
(la 03-02-2011, Art. 87 a fost modificat de )