Articolul 47
Art. 47 din ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare
- Titlul IV Executarea silită
- Capitolul I Dispoziţii comune
- Secţiunea 1 Titlul executoriu
(1) Executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prezentei ordonanțe de organul de executare competent în a cărui raza teritorială își are sediul sau domiciliul debitorul, persoana fizica sau juridică, ori unde acesta este luat în evidenta fiscală.
(2) Actul emis potrivit alin. (1), în cuprinsul căruia s-a înscris creanta bugetară, denumit titlu executoriu, va conține: antetul organului emitent; numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul unic de înregistrare și/sau codul numeric personal, domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ștampila și semnatura organului de executare.
(3) Pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor bugetare se va întocmi un singur titlu executoriu.