Articolul 43
Art. 43 din ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare
- Titlul IV Executarea silită
- Capitolul I Dispoziţii comune
(1) Prin sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile creditorul bugetar dobândește un drept de gaj, iar prin cel aplicat asupra bunurilor imobile creditorul bugetar dobândește un drept de ipoteca.
(2) Dreptul de ipoteca conferă creditorului bugetar în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipoteca, în sensul prevederilor dreptului comun.
(3) Fața de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Garanțiile reale și celelalte sarcini reale asupra bunurilor, prevăzute la alin. (3), sunt cele care intra sub incidența titlului VI din , cu modificările și completările ulterioare, și a Codului civil.