Articolul 153
Art. 153 din ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare
- Titlul IX Infracţiuni şi contravenţii
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nerespectarea obligației de comunicare a informațiilor prevăzute la art. 57 alin. (1);
b) nerespectarea obligațiilor ce îi revin terțului poprit, potrivit legii, privind efectuarea instiintarilor, reținerilor, precum și pentru neîndeplinirea oricărei alte obligații ce îi revine în legătură cu poprirea;
c) nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 66 alin. (3), (4) și (5) privind decontarea bancară;
d) nerespectarea obligației de comunicare a informațiilor prevăzute la art. 84.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. a);
b) cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. c);
c) cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoana fizica, cele de la alin. (1) lit. b) și d), iar pentru persoana juridică, cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.