Articolul 116
Art. 116 din ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare
- Titlul IV Executarea silită
- Capitolul III Valorificarea bunurilor mobile şi imobile
- Secţiunea 1 Dispoziţii generale
(1) În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoana juridică, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de licitație în condițiile art. 114 alin. (1), obligațiile față de bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat pot fi stinse, la cererea debitorului, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare și propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanțelor publice ori al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, după caz, care va decide asupra modului de soluționare a acesteia și va dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunului imobil și stingerea creanței bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru care s-a început executarea silită.
(3) În cazul cererilor de stingere a creanțelor bugetului asigurărilor sociale de stat prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite, decizia va fi luată numai cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
(4) De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului sau până la luarea deciziei, în caz de respingere a cererii, bunul imobil rămâne indisponibilizat potrivit art. 73.
(5) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operațiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plata, este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
(6) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului conform alin. (1) pot fi date în administrare în condițiile legii.
(7) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului conform prezentei ordonanțe au fost revendicate și restituite, potrivit legii, terțelor persoane, debitorul persoana juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceasta modalitate.