Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 63 din 29 august 2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din ORDONANTA nr. 63 din 29 august 2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri

(1) Solicitarea avizului comisiei de atribuire de denumiri, în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (1), este obligatorie. Avizul are caracter consultativ și se emite cu votul majorității membrilor comisiei, în termen de cel mult 60 de zile de la data solicitarii.

(1^1) Avizul comisiei de atribuire de denumiri se semneaza de către presedinte, iar în absenta acestuia de către vicepresedinte și se comunică prin grija comparti-mentului juridic al institutiei prefectului.

Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 3 al , .

(2) În cazul în care avizul comisiei nu este emis în termenul prevăzut la alin. (1), consiliul local ori judetean, după caz, poate adopta hotărârea de atribuire sau schimbare de denumiri și în lipsa acestuia.

(3) Hotărârile consiliilor locale și ale consiliilor judetene adoptate fără solicitarea avizului comisiei de atribuire de denumiri sunt nule de drept. Nulitatea se constata de către instanța de contencios administrativ, la sesizarea prefectului sau a oricarei persoane interesate.

Art. 5

a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 48 din 21 ianuarie 2003, .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.