Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 752 din 18 iulie 2002 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a echipamentelor sub presiune
- Capitolul 1 Domeniu de aplicare şi definiţii
Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:
a) conductelor formate din țevi sau dintr-un sistem de țevi, destinate pentru transportul fluidelor sau al substanțelor de la sau către instalații terestre ori marine, începând cu și incluzând ultimul dispozitiv de închidere aflat în perimetrul instalației și tuturor echipamentelor auxiliare montate pe aceste conducte, mai puțin echipamentelor sub presiune standard, aflate în stațiile de reglare a presiunii sau în stațiile de compresoare;
b) rețelelor de alimentare, distribuție și descărcare a apei și echipamentelor auxiliare, precum și aductiunilor hidrocentralelor, cum sunt: conducte forțate, puțuri forțate sau galerii sub presiune, și accesoriilor specifice asociate acestora;
c) echipamentelor reglementate de actele normative în vigoare prevăzute la lit. A din anexa nr. 1;
d) echipamentelor care, conform prevederilor art. 12, ar putea fi cel mult de categoria I și care sunt reglementate de actele normative în vigoare prevăzute la lit. B din anexa nr. 1;
e) echipamentelor care fac obiectul producției sau comerțului cu arme, muniții ori materiale pentru război;
f) produselor special proiectate pentru utilizare în scop nuclear și a căror defectare ar putea produce emisii radioactive;
g) echipamentelor pentru controlul forajelor de explorare și extracție în industria petrolului, gazului natural sau explorarilor geotermale, industriei extractive, precum și al depozitelor subterane destinate menținerii și/sau reglarii presiunilor la gurile de sonda, cum ar fi: capete de eruptie, prevenitoare de eruptie, manifolduri, precum și echipamentele acestora montate în amonte;
h) echipamentelor cuprinzând carcase sau mașini, la care dimensionarea, alegerea materialelor și regulile de fabricație se bazează în principal pe cerințele privind rezistenta mecanică, rigiditate și stabilitate pentru a se realiza efectele functionale statice și dinamice sau alte caracteristici functionale și la care presiunea nu reprezintă un factor esențial pentru proiectare. Din aceste echipamente pot face parte următoarele:
- motoare, inclusiv turbine și motoare cu ardere interna;
- mașini cu aburi, turbine de gaz sau abur, turbogeneratoare, compresoare, pompe și dispozitive de comanda;
i) furnalelor, inclusiv sistemelor de răcire al acestora, recuperatoarelor de căldură pentru preincalzirea aerului, separatoarelor de praf, epuratoarelor de gaze, cuptoarelor de reducere directa, inclusiv sistemului de răcire al acestora, convertizoarelor cu gaz, oalelor de topire, retopire, degazare și de turnare pentru oțel și metale neferoase;
j) carcaselor pentru echipament electric de înaltă tensiune, cum ar fi: echipamentele de comutare, echipamentele de control, transformatoarele și mașinile rotative;
k) conductelor sub presiune pentru camasuirea sistemelor de transmisie, cum ar fi: cablurile electrice și telefonice;
l) platformelor marine mobile, navelor, rachetelor și aeronavelor, precum și echipamentelor special destinate pentru a fi montate pe acestea sau destinate propulsarii lor;
m) echipamentelor sub presiune care constau dintr-o manta flexibila, cum ar fi: anvelope, perne de aer, mingi destinate activităților sportive, barci gonflabile și alte echipamente asemănătoare;
n) amortizoarelor de zgomot pentru evacuare și admisie;
o) sticlelor sau dozelor pentru băuturi carbogazoase destinate consumului public;
p) recipientelor pentru transportul și distribuția băuturilor, care au valoarea produsului PS x V de până la 500 bar x litru și o presiune maxim admisibilă care nu depășește 7 bar;
q) echipamentelor care fac obiectul reglementărilor europene și internaționale de transport prevăzute la lit. C din anexa nr. 1;
r) caloriferelor și conductelor pentru sisteme de încălzire cu apa calda;
s) recipientelor proiectate sa conțină lichide la care presiunea gazului aflat deasupra lichidului nu depășește 0,5 bar.