Articolul 25
Art. 25 din HOTĂRÂRE nr. 752 din 18 iulie 2002 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a echipamentelor sub presiune
- Capitolul 8 Dispoziţii finale
(1) Lista standardelor române care adopta standardele europene armonizate, prevăzute la art. 5 alin. (2), ale căror numere de referința au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, se elaborează în termen de 10 luni de la data publicării prezentei hotărâri și se aproba prin ordin al ministrului industriei și resurselor, care se actualizează periodic și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Procedurile de evaluare a organismelor în vederea desemnării și notificării, a organizațiilor de terta parte și a inspectoratelor utilizatorilor, în vederea desemnării, se elaborează de către Ministerul Industriei și Resurselor în termen de 6 luni de la data publicării prezentei hotărâri și se aproba prin ordin la ministrului industriei și resurselor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Reglementările prevăzute în anexa nr. 9 își încetează valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(4) Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la 1 ianuarie 2004.
(5) Anexele nr. 1-9*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă
*) Anexele nr. 2-8 se publică ulterior.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: p. Ministrul industriei și resurselor, Mihai Berinde, secretar de stat
București, 18 iulie 2002.
Nr. 752.