Începe proba gratuită

REGULAMENT Nr. 4 din 25 februarie 1994 privind efectuarea şi controlul operaţiunilor de decontare între societăţile bancare

Articolul 15

Articolul 15

Art. 15 din REGULAMENT Nr. 4 din 25 februarie 1994 privind efectuarea şi controlul operaţiunilor de decontare între societăţile bancare

  1. Capitolul 5 Contravenţii şi sancţiuni

Constituie contravenție la prezentul regulament nerespectarea art. 10-12 și se sancționează astfel:

a) cu avertisment scris, în cazul în care abaterile constatate au un caracter vadit accidental, iar unitatea societății bancare a dovedit preocupare în scurtarea duratei decontărilor sub termenele limita prevăzute la art. 10;

b) cu amendă de 0,5% din sumele nedecontate în termen, pentru fiecare zi de întârziere peste duratele stabilite la art. 10 și pentru fiecare document verificat prin sondaj potrivit art. 13, care nu respecta termenele prevăzute la art. 10;

c) cu amendă de la 1 milion lei la 20 milioane lei, în cazul în care nerespectarea disciplinei decontărilor are caracter repetat și vadit sistematic, precum și pentru neprezentarea la sucursala Băncii Naționale a României în vederea participării la schimbul de documente;

d) cu amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 12.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.