Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 52 din 31 iulie 2002 privind stabilirea unui sistem de compensare de către transportatorii aerieni pentru pasagerii cărora li s-a refuzat imbarcarea pe curse aeriene regulate

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDONANTA nr. 52 din 31 iulie 2002 privind stabilirea unui sistem de compensare de către transportatorii aerieni pentru pasagerii cărora li s-a refuzat imbarcarea pe curse aeriene regulate

(1) Transportatorul aerian este obligat sa stabilească regulile pe care le va aplica la îmbarcare, în eventualitatea unei curse suprarezervate. El va inregistra la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței aceste reguli, precum și orice schimbări aduse ulterior acestora. Regulile vor putea fi puse la dispoziție autorităților aeronautice ale altor state, la cerere. Regulile și orice schimbări ulterioare aduse acestora se vor aplica în termen de 30 de zile de la data înregistrării la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

(2) Regulile prevăzute la alin. (1) vor fi puse la dispoziție publicului la agențiile și la ghiseele de check-în ale transportatorului aerian.

(3) Regulile prevăzute la alin. (1) vor include posibilitatea solicitării unor voluntari care să accepte sa nu fie imbarcati.

(4) În orice condiții, la îmbarcare transportatorul aerian este obligat sa țină seama de interesele anumitor categorii de pasageri care trebuie transportați cu prioritate din motive legitime, cum ar fi persoanele cu handicap și minorii neinsotiti.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.