Articolul 2
Art. 2 din ORDONANTA nr. 52 din 31 iulie 2002 privind stabilirea unui sistem de compensare de către transportatorii aerieni pentru pasagerii cărora li s-a refuzat imbarcarea pe curse aeriene regulate
În sensul prezentei ordonanțe:
a) refuzul imbarcarii înseamnă refuzul acceptării pasagerilor pe o cursa, deși aceștia au bilet valabil, au confirmată rezervarea pe acea cursa și s-au prezentat pentru formalitățile de îmbarcare în timpul necesar și precizat;
b) rezervare confirmată înseamnă ca biletul vândut de transportatorul aerian sau de agentul sau autorizat cuprinde precizarea numărului, datei și orei cursei, precum și notatia "OK" sau orice alta mențiune în spațiul respectiv de pe bilet, care semnifica înregistrarea și confirmarea expresă de către transportatorul aerian a rezervarii;
c) cursa regulată înseamnă o cursa care prezintă, în mod cumulativ, următoarele caracteristici: este efectuată contra plata, cu o aeronava pentru transport de pasageri sau de pasageri și cargo și/sau posta, de o asemenea maniera încât pentru fiecare cursa locurile disponibile sunt puse la dispoziție publicului fie direct de transportator, fie de agenții autorizați ai acestuia și este operata pentru a deservi traficul între doua sau mai multe puncte fie conform unui orar publicat, fie prin zboruri efectuate cu o asemenea regularitate încât se constituie într-o succesiune sistematica, identificabila ca atare;
d) cursa suprarezervata înseamnă o cursa pe care numărul de pasageri care au rezervarea confirmată și se prezintă pentru formalitățile de îmbarcare în timpul necesar și precizat depășește numărul de locuri disponibile pe acea cursa;
e) voluntar înseamnă o persoană care are bilet valabil, are rezervare confirmată, s-a prezentat pentru formalitățile de îmbarcare în timpul necesar și precizat și răspunde afirmativ la solicitarea transportatorului aerian adresată pasagerilor de a renunța la rezervarile lor confirmate, în schimbul unor compensații;
f) destinație finala înseamnă destinația menționată pe biletul de transport aerian prezentat la ghiseul de verificare a biletelor și eliberare a tichetelor de îmbarcare, denumit în continuare ghiseu de check-în, sau, în cazul curselor succesive, pe ultimul cupon de zbor al biletului. Cursele de conexiune care se pot efectua fără dificultăți, deși s-a cauzat o întârziere prin refuzul imbarcarii unor pasageri, nu sunt luate în considerare.