Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 44 din 25 iulie 2002 privind valorificarea unor active corporale aferente capitalului imobilizat, aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi care se afla în proces de privatizare

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din ORDONANTA nr. 44 din 25 iulie 2002 privind valorificarea unor active corporale aferente capitalului imobilizat, aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi care se afla în proces de privatizare

(1) Prin derogare de la prevederile , cu modificările și completările ulterioare, activele aparținând societăților comerciale prevăzute la art. 1 se pot valorifica în cadrul procedurii de executare silită organizată de către AVAB, prin negociere directa pentru vânzarea activelor către societățile comerciale cu capital mixt constituite potrivit prevederilor privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării sau către persoanele fizice ori persoanele juridice cu capital majoritar privat, asociate la astfel de societăți comerciale.

(2) În cazul societăților comerciale prevăzute la art. 1, beneficiare ale unor credite externe contractate direct sau garantate de stat, AVAB va solicita în prealabil acordul finanțatorului extern, dacă acordurile de împrumut încheiate conțin o astfel de condiție, pentru a nu se determina exigibilitatea anticipata a obligațiilor contractuale rămase de achitat.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.