Începe proba gratuită

LEGE nr. 507 din 12 iulie 2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din LEGE nr. 507 din 12 iulie 2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice

  1. Capitolul 2 Autorizarea. Condiţii pentru desfăşurarea activităţii.

(1) Pregătirea profesională de specialitate sau competentele, prevăzute la art. 8, pot fi dovedite cu următoarele documente, după caz:

a) diploma sau certificatul de absolvire a unei instituții de învățământ profesional, preuniversitar sau universitar, eliberata în condițiile legii, în specialitatea pentru care se solicita autorizarea;

b) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condițiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;

c) certificatul de competența profesională, eliberat de instituțiile abilitate conform legislației în vigoare;

d) cartea de mestesug obținută în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare la data eliberării acesteia;

e) alte acte doveditoare care atesta pregătirea profesională, potrivit legii.

(2) Persoanele fizice prevăzute la art. 1 alin. (1), care au absolvit forme de pregătire profesională în străinătate, trebuie să depună, pentru obținerea autorizației, după caz:

a) atestatul de recunoaștere și echivalare, eliberat de Ministerul Educației și Cercetării prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, pentru documentele prevăzute la alin. (1) lit. a);

b) actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), însoțite de dovada recunoașterii acestora de către autoritățile competente în domeniu din statul în care au fost emise, traduse și legalizate conform legii, certificate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale printr-o instituție stabilită prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale.