Articolul 8
Art. 8 din NORMA Nr. 1 din 14 februarie 1994 privind selecţionarea managerilor şi încheierea contractului de management
- Capitolul 1 Selecţionarea managerilor
Condițiile minime obligatorii de participare la concursul de selecție pentru persoanele fizice sunt:
a) au capacitate de exercițiu deplina;
b) sunt apte din punct de vedere medical, fapt dovedit prin adeverinta eliberata de policlinica în raza căreia se afla domiciliul, pentru persoanele fizice române, sau adeverinta eliberata de policlinica în raza căreia se afla sediul societății comerciale ofertante, pentru persoanele fizice străine;
c) au experienta în domeniu sau pregătire profesională corespunzătoare dovedită prin:
1. curriculum vitae;
2. diploma de studii superioare, în copie legalizată;
3. copie de pe alte diplome sau certificate de absolvire a unor cursuri de specialitate;
d) nu au suferit condamnări penale definitive care le fac incompatibile conform , fapt dovedit prin cazier judiciar, pentru persoanele fizice române, sau alt act echivalent conform legislației tarii de origine, autentificat în limba română, pentru persoanele fizice străine;
e) nu au fost sancționate pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal, fapt dovedit prin declarație scrisă pe proprie răspundere;
f) nu au fost sancționate pentru acte de concurenta neloială, pe bază de declarație scrisă pe proprie răspundere;
g) au referințe profesionale favorabile de la ultimul loc de muncă sau de la manageri sau administratori ai unor societăți comerciale sau regii autonome cu profil identic sau asemănător cu cel al societății comerciale pentru care se face selecția;
h) prezintă act de identitate valabil, emis de autoritatea competentă (buletin de identitate, pasaport).