Articolul 9
Art. 9 din LEGE nr. 458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile
- Capitolul V Derogări
(1) La cererea producătorului sau distribuitorului de apă potabilă, direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București poate aproba pe o perioadă determinată o primă derogare de la parametrii valorici stabiliți în tabelul 2 din anexa nr. 1 sau în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) , cu condiția ca o astfel de derogare să nu constituie un pericol potențial pentru sănătatea publică și numai în cazul în care nu există nicio alternativă de aprovizionare cu apă potabilă a populației.
(2) Aceste derogări pot fi acordate prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) pentru o perioadă de timp cât mai scurtă și care nu va depăși 3 ani;
b) numai până la o valoare maximă determinată pentru parametrii valorici menționați la alin. (1) , ce va fi propusă de către direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București și aprobată de Institutul Național de Sănătate Publică. Valoarea maximă propusă va fi cea care implică cel mai mic risc pentru sănătatea populației rezidente.
(3) Cu 3 luni înainte de sfârșitul perioadei de derogare, producătorul, respectiv distribuitorul de apă potabilă întocmește un raport privind progresul înregistrat și, după caz, cererea de acordare a celei de-a doua derogări, însoțită de argumentarea detaliată a cauzelor care au condus la nerespectarea condițiilor prevăzute de derogarea anterioară; această documentație este înaintată direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
(4) În baza documentației primite, direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București elaborează un referat tehnic pe care îl înaintează centrului regional de sănătate publică la care este arondată, împreună cu motivele ce justifică solicitarea de acordare a celei de-a doua derogări.
(5) La propunerea centrului regional de sănătate publică, Institutul Național de Sănătate Publică înaintează Ministerului Sănătății decizia de acordare a celei de-a doua derogări, însoțită de referatul de evaluare care cuprinde și motivele solicitării de acordare a acestei derogări.
(6) Ministerul Sănătății face cunoscută Comisiei Europene, în cel mai scurt termen, decizia sa de acordare a celei de-a doua derogări, transmițându-i și referatul de evaluare cu motivele care justifică această decizie.
(7) A doua perioadă de derogare nu poate depăși termenul de 3 ani.
(8) În cazuri excepționale, producătorul, respectiv distribuitorul de apă potabilă, după caz, poate formula o solicitare de acordare a unei a treia derogări direcției de sănătate publică județene sau a municipiului București, cu cel puțin 3 luni înainte de finalizarea perioadei celei de-a doua derogări.
(9) Ministerul Sănătății poate solicita Comisiei Europene aprobarea unei a treia derogări pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pe baza documentației întocmite de către direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București sau de către Institutul Național de Sănătate Publică, după caz.