Articolul 7
Art. 7 din CONVENŢIE nr. 183 din 15 iunie 2000 privind revizuirea Convenţiei (revizuită) asupra protecţiei maternitatii din 1952, adoptată la cea de-a 88-a sesiunea a Conferintei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 15 iunie 2000
1. Orice membru ale cărui economie și sistem de securitate socială sunt insuficient dezvoltate este considerat ca respecta prevederile art. 6 paragrafele 3 și 4 dacă prestațiile în bani au un nivel cel puțin egal cu valoarea prestațiilor de boala sau de incapacitate temporară prevăzută de legislația naționala.
2. Orice membru care face uz de posibilitatea prevăzută la paragraful precedent trebuie să explice motivele și sa precizeze nivelul la care sunt plătite prestațiile în bani, în cadrul primului raport referitor la aplicarea convenției, întocmit în baza art. 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii. În rapoartele sale ulterioare statul membru trebuie să descrie măsurile luate în vederea creșterii progresive a acestui nivel de prestații.
PROTECȚIA LOCULUI DE MUNCĂ ȘI NEDISCRIMINAREA