Articolul 88
Art. 88 din LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
- Capitolul VII Contravenții și sancțiuni
(1) Supravegherea respectării, controlul îndeplinirii obligațiilor și sancționarea încălcării prevederilor prezentei legi, precum și a deciziilor și instrucțiunilor cu caracter normativ emise în baza și pentru aplicarea acesteia revin Consiliului, cu excepția prevederilor aplicabile licențelor de emisie, licențelor de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru ori autorizațiilor tehnice, a căror respectare, supraveghere, control și, respectiv, sancționare a încălcării revin de drept Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în conformitate cu atribuțiile pe care le are, conform legii.
(la 22-11-2009, Alin. (1) al art. 88 a fost modificat de )
(2) Abrogat.
(la 22-11-2009, Alin. (2) al art. 88 a fost abrogat de )
(3) În exercitarea atribuțiilor de supraveghere personalul de control poate solicita furnizorilor de servicii media sau distribuitorilor de servicii informațiile necesare în aplicarea prezentei legi, precizând temeiul legal și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.
(la 03-12-2008, Art. 88 a fost modificat de )