Articolul 2
Art. 2 din INSTRUCŢIUNI nr. 2802 din 26 martie 1993 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului
- Capitolul 1 Eliberarea cărţii de identitate a vehiculului
La eliberarea cărții de identitate, Registrul Auto Roman sau, după caz, filialele sale teritoriale procedează astfel:
a) în cazul omologării individuale pentru circulație:
- completează toate rubricile prevăzute în tabelul A din pag. 2 a cărții de identitate, mai puțin cea de la pct. 19, precum și partea corespunzătoare a rubricii "Omologare individuală pentru circulație" din pag. 3;
- inmineaza cartea de identitate persoanei fizice care deține vehiculul. Când omologarea individuală este solicitată de către o persoană juridică ce comercializează vehicule, cartea de identitate se inmineaza acesteia, care, la rindul sau, o inmineaza cumpărătorului, menționînd seria și numărul ei în documentul de vînzare;
- poansoneaza pe vehicul, lângă numărul de identificare VIN sau seria caroseriei, un însemn propriu al Registrului Auto Roman;
b) în cazul omologării de tip pentru circulație:
- completează toate rubricile prevăzute în tabelul A din pag. 2 a cărții de identitate, mai puțin cele de la pct. 5 - "Anul fabricației", 6, 10 - "Serie", 18 și 19;
- inmineaza cartea de identitate persoanei juridice care a solicitat omologarea de tip. Aceasta trebuie să completeze rubricile de la pct. 5 - "Anul fabricației", 6, 10 - "Serie", 18 și rubrica "Omologare de tip pentru circulație" din pag. 3, iar la comercializarea vehiculului sa o inmineze cumpărătorului, menționînd seria și numărul ei în documentul de vînzare.