Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 723 din 3 iulie 2002 privind înfiinţarea Comisiei interministeriale pentru zone construite protejate
(1) Comisia interministeriala pentru zone construite protejate va corela strategiile referitoare la protejarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și integrarea lor social-economică și culturală în viața colectivităților locale cu politica generală de amenajare a teritoriului și urbanism.
(2) Comisia interministeriala pentru zone construite protejate va coordona activitatea de avizare a documentațiilor pentru care este necesară eliberarea unui aviz de către Ministerul Culturii și Cultelor și de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în scopul:
a) abordarii unitare în aplicarea legislației privind zonele asupra cărora s-a instituit un regim de protecție, în condițiile legii;
b) corelării și armonizării reglementărilor în vigoare privind intervenția asupra monumentelor istorice, precum și asupra imobilelor din zona lor de protecție;
c) verificării modului de aplicare a legislației în domeniu.