Articolul 16
Art. 16 din REGULAMENT nr. 4 din 13 iunie 2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii
- Capitolul 2 Drepturile şi obligaţiile participanţilor în cadrul tranzacţiilor derulate prin intermediul instrumentelor de plată electronică
- Secţiunea a II-a Drepturi şi obligaţii generale
Contractele încheiate de emitentii/băncile acceptante cu deținătorii de carduri și comercianții se întocmesc în scris.
Toate informațiile și datele furnizate, precum și contractele care se referă la instrumente de plată electronică vor fi redactate în limba română și, eventual, într-o limbă oficială a Uniunii Europene.
Părțile vor stabili, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, clauzele contractuale; în cazul în care prevederile prezentului regulament se vor modifica, urmează să se modifice corespunzător și prevederile contractuale, emitentul urmând sa notifice deținătorului, iar banca acceptanta comerciantului acceptant modificările clauzelor contractuale.
În vederea promovării accesului la sisteme de plati diferite contractele dintre băncile acceptante și comercianți nu trebuie să conțină clauze care să îl oblige pe comerciantul acceptant sa opereze numai în cadrul sistemului care face obiectul contractului.
Tarifele și comisioanele trebuie stabilite într-o maniera transparenta, ținându-se seama de costurile și de riscurile asociate, fără a se introduce prin acestea restrictionari concurentiale.