Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 405 din 20 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 189/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 96/2001 privind controlul contribuţiilor de asigurări sociale şi soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control întocmite de organele de control ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi ale caselor teritoriale de pensii
, , cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 3 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 6 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU