Articolul 10
Art. 10 din DECRET nr. 232 din 23 decembrie 1974 ***Republicat privind prevenirea şi stingerea incendiilor
- Capitolul 2 Obligaţiile organizaţiilor socialiste şi ale celorlalte persoane juridice
Comitetul de Stat al Planificarii, împreună cu ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive sau birourile executive ale consiliilor populare, care au în subordine unități producătoare de mașini, instalații, utilaje, aparatura, echipament de protecție și substanțe chimice pentru prevenirea și stingerea incendiilor, necesare unităților militare de pompieri, formatiilor civile de pompieri și organizațiilor socialiste, vor propune nominalizarea acestor produse în proiectul planului național unic de dezvoltare economico-socială.
Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive sau birourile executive ale consiliilor populare, care au în subordine unități producătoare, vor propune cuprinderea în planurile naționale anuale proiectarea, asimilarea și fabricarea mașinilor, instalațiilor, utilajelor, aparaturii, echipamentului de protecție și substanțelor chimice pentru prevenirea și stingerea incendiilor și se vor preocupa de perfecționarea continua a acestora.