Articolul 72
Art. 72 din DECRET Nr. 231 din 23 decembrie 1974 privind paza bunurilor
- Capitolul 13 Dispoziţii finale şi tranzitorii
În termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului decret, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București vor depune la Ministerul Finanțelor planurile financiare pe anul 1975 ale pazei militarizate.
Se autoriza Comitetul de Stat al Planificarii și Ministerul Finanțelor ca, pe baza propunerilor comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, ale ministerelor și celorlalte organe centrale, sa introducă modificări în Planul național unic de dezvoltare economico-socială a României, în volumul și structura bugetului de stat, precum și în mijloacele de echilibrare ale bugetelor locale pe anul 1975 și sa acopere, din rezerva bugetară la dispoziția Consiliului de Miniștri, fondurile necesare pazei militarizate pentru dotarea cu mijloace circulante pe anul 1975.
De asemenea, se autoriza Ministerul Finanțelor să efectueze, la cererea justificată a ministerelor și celorlalte organe centrale, virari de credite bugetare în cadrul planurilor de cheltuieli aprobate de la subdiviziunea clasificației bugetare, inclusiv retribuțiile și contribuția pentru asigurări sociale, în vederea asigurării creditelor bugetare necesare instituțiilor de stat pentru suportarea contravalorii prestărilor executate de paza militarizata.
Se autoriza Banca Naționala a Republicii Socialiste România sa crediteze activitatea corpurilor de paza militarizata și a unităților socialiste în cadrul cărora funcționează detasamentele și grupele de paza militarizata independente, pînă la aprobarea de către Ministerul Finanțelor a indicatorilor financiari și suplimentarea bugetelor locale.