Începe proba gratuită

LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit

Articolul 35

Articolul 35

Art. 35 din LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit

  1. Capitolul 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2002.

(2) Anul calendaristic 2002 va fi considerat compus din două exercitii fiscale. Primul exercițiu fiscal cuprinde perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2002, în care se vor aplica prevederile privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte acte normative în vigoare, incidente. Al doilea exercițiu fiscal cuprinde perioada 1 iulie - 31 decembrie 2002, în care se vor aplica prevederile prezentei legi.

(3) În cazul persoanelor juridice care au obținut înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi certificatul permanent de investitor în zona defavorizată, se va aplica în continuare scutirea de la plata impozitului pe profit pe toată durata de existenta a zonei defavorizate.

(4) Contribuabilii care au efectuat cheltuieli cu investiții înainte de data de 30 iunie 2002, potrivit privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Muntii Apuseni și în Rezervatia Biosferei "Delta Dunării", republicată, beneficiază în continuare de reglementările prevăzute de aceasta.

(5) Contribuabilii care își desfășoară activitatea în zona libera, pe bază de licență, și care până la data intrării în vigoare a prezentei legi au realizat investiții în zona libera, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucratoare, în valoare de cel puțin 1.000.000 dolari S.U.A., beneficiază, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, de scutirea de la plata impozitului pe profit. Aceasta prevedere nu se mai aplica de la data la care intervin modificări în structura actionariatului contribuabilului. În cazul societăților cotate se considera modificare a actionariatului, conform prevederilor prezentului articol, situația în care în cursul unui an calendaristic mai mult de 25% din actionariat se modifica.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.