Începe proba gratuită

LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit

Articolul 17

Articolul 17

Art. 17 din LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit

  1. Capitolul 3 Impozitarea persoanelor juridice străine şi a veniturilor din surse externe

(1) În sensul prezentei legi, sediu permanent înseamnă locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, în întregime sau în parte, condusă direct ori prin intermediul unui agent dependent. În cazul în care o asociere sau o alta entitate care nu are personalitate juridică desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, părțile sau beneficiarii se considera că desfășoară activitate în România printr-un sediu permanent.

(2) Sediul permanent include: un loc de conducere, o sucursala, un birou, un sediu secundar, o fabrica, un magazin, un atelier, o mina, un put petrolier sau de gaze, o cariera sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale.

(3) Un șantier de construcții sau un loc unde au fost aduse echipamente pentru construcții, un proiect de montaj sau de instalare, activitățile de supraveghere, consultanța și furnizarea de servicii pentru același proiect sau proiecte conexe devine sediu permanent dacă are o durată mai mare de 6 luni.

(4) Un sediu permanent nu include: folosirea de instalații în scopul depozitarii, al expunerii de produse sau de mărfuri; menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri în scopul depozitarii sau al expunerii; menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri numai în scopul prelucrării de către o altă persoană juridică; menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri pentru expunerea în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziții și care pot fi și vândute la încheierea targului sau a expoziției.

(5) Sediul permanent nu include nici un loc fix de afaceri destinat cumpărării de produse, de mărfuri sau colectării de informații, menținerea unui loc fix de afaceri în scopul desfășurării de activități cu caracter pregatitor sau auxiliar, pentru orice combinare a activităților menționate, cu condiția ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din aceasta combinare să aibă un caracter pregatitor sau auxiliar.

(6) Când o persoană fizica sau juridică, alta decât un agent cu statut independent, acționează în numele unei întreprinderi și are și exercită împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, aceasta întreprindere se considera ca are un sediu permanent în privinta oricăror activități pe care persoana le exercita pentru întreprindere, în afară de cazul în care activitățile acestei persoane sunt limitate la cele menționate la alin. (5).

(7) O întreprindere nu se considera ca are un sediu permanent numai prin faptul ca aceasta își exercită activitatea de afaceri printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiția ca aceasta persoana sa acționeze în cadrul activității ei obișnuite, înscrisă în documentele de constituire.

(8) Prin agent dependent se înțelege o persoană fizica, juridică sau alta entitate care își desfășoară activitatea în România, în numele, pe contul și sub controlul unei persoane fizice sau juridice străine, în baza unui înscris între aceștia, și încheie contracte în numele acesteia, cu excepția reprezentantelor autorizate sa funcționeze pe teritoriul României.

(9) Reprezentantul legal al sediului permanent este obligat ca înainte de începerea activității sa îl înregistreze la organul fiscal teritorial în a cărui raza urmează sa activeze.

(10) Pentru reflectarea reală a profitului impozabil al sediului permanent se scad numai cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia, avându-se în vedere prevederile cap. II. La determinarea profitului impozabil al sediilor permanente vor fi avute în vedere următoarele reguli:

a) relația dintre o societate comercială străină și sediul permanent al acesteia nu poate fi stabilită juridic prin convenții/contracte; în consecința, operațiunile la care acestea participa nu generează profit, iar ca urmare a derulării acestor operațiuni sediul permanent nu înregistrează pierdere;

b) tot ceea ce nu reprezintă cheltuieli sau venituri la societatea comercială străină nu poate fi cheltuiala sau venit al sediului permanent;

c) circulația bunurilor și a finantarilor între acestea, precum și cedarea bunurilor mobile și imobile nu duc la realizarea de profituri sau pierderi.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.