Începe proba gratuită

LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit

  1. Capitolul 2 Determinarea profitului impozabil

(1) Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care își încetează existenta prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-infiintati sau de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite, după caz.

(3) În cazul persoanelor juridice străine prevederile alin. (1) se aplică luându-se în considerare numai activitățile economice, cotele de participare, profiturile și pierderile atribuite sediului permanent din România.

(4) Contribuabilii care au fost obligați la plata unui impozit pe venit și care anterior au realizat pierdere fiscală intra sub incidența prevederilor alin. (1) de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezenta lege. Aceasta pierdere se recuperează de la data înregistrării.

Alin. (2) al .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.