Articolul 1
Art. 1 din LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit
- Capitolul 1 Dispoziţii generale
(1) Sunt obligate la plata impozitului pe profit, în condițiile prezentei legi, și denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursa, atât din România, cat și din străinătate;
b) persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;
c) persoanele juridice sau fizice nerezidente care desfășoară activități în România ca beneficiari ori parteneri împreună cu o persoană juridică română într-o asociere sau o alta entitate ce nu da naștere unei persoane juridice, pentru profitul realizat în România;
d) persoanele juridice române și persoanele fizice rezidente, pentru veniturile realizate atât în România, cat și în străinătate din asocieri care nu dau naștere unei persoane juridice. În acest caz impozitul datorat de persoana fizica se calculează, se retine și se vărsa de către persoana juridică;
e) persoanele juridice străine care obțin veniturile prevăzute la art. 16, pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
(2) Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:
a) trezoreria statului;
b) instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și utilizate, potrivit *) privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;
c) organizațiile de nevăzători, de invalizi și ale persoanelor cu handicap, pentru profiturile realizate de unitățile economice fără personalitate juridică ale acestora, protejate potrivit legii speciale de organizare și funcționare privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap;
d) fundațiile române constituite ca urmare a unor legate;
e) cooperativele care funcționează ca unități protejate ale persoanelor cu handicap, special organizate, potrivit legii de organizare și funcționare privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap;
f) cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția utilizării sumelor respective pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrările de construire, de reparatie și de consolidare a lacasurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub forma bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;
g) instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, potrivit , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior;
h) asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit , republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activitățile economice care sunt sau vor fi utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficientei clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.
(3) Persoanele juridice române fără scop patrimonial sunt exceptate de la plata impozitului pe profit pentru următoarele categorii de venituri:
a) cotizațiile membrilor;
b) contribuțiile bănești sau în natura ale membrilor și simpatizantilor;
c) taxele de înregistrare, stabilite potrivit legislației în vigoare;
d) donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare;
e) dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri;
f) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
g) resursele obținute de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale;
h) veniturile din acțiuni intamplatoare realizate de organizații sindicale/patronale, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului de organizare și funcționare;
i) veniturile excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea persoanelor juridice fără scop patrimonial, altele decât cele care sunt sau au fost folosite în activitatea economică.
(4) Persoanele juridice fără scop patrimonial, pentru veniturile realizate din activități economice până la nivelul echivalentului în lei de 10.000 euro, realizate într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile prevăzute la alin. (3), sunt exceptate de la plata impozitului pe profit.
(5) Persoanele juridice române fără scop patrimonial plătesc impozit pe profitul corespunzător veniturilor economice care exced limita prevăzută la alin. (4). Profitul impozabil se impozitează cu cota prevăzută la art. 2 alin. (1).
Alin. (5) al .
*) a fost abrogată de .