Articolul 76
Art. 76 din LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul politistului
- Capitolul VI Dispoziții finale și tranzitorii
(1) Prevederile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, și personalului Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Direcției Generale Anticorupție, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, instituțiilor prefectului, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Agenției Naționale Antidrog, Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», Institutului de Studii pentru Ordine Publică, Centrului Național SIS, Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne, Clubului Sportiv «Dinamo» București, Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, unităților din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate acestora, încadrat pe posturi prevăzute în statele de organizare a fi încadrate cu polițiști.
(la 02-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 76, Capitolul VI a fost modificat de )
(1^1) Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului altor unități ale Ministerului Afacerilor Interne decât cele prevăzute la alin. (1) , încadrat pe posturi prevăzute în statele de organizare a fi încadrate cu polițiști.
(la 28-06-2024, Articolul 76, Capitolul VI a fost completat de )
(2) Competențele stabilite inspectorului general al Poliției Române prin prezenta lege se exercită pentru personalul din structurile prevăzute la alin. (1) și (1^1) de către conducătorii acestora.
(la 28-06-2024, Alineatul (2), Articolul 76, Capitolul VI a fost modificat de )
(la 22-12-2012, Art. 76 a fost modificat de )