Articolul 54
Art. 54 din LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul politistului
- Capitolul IV Recompense, răspunderea juridică și sancțiuni
- Secţiunea 1 Recompense
(1) Polițistul poate fi recompensat prin:
a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate, în situația în care se remarcă în mod deosebit în activitatea desfășurată;
b) mulțumiri scrise, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea în condiții foarte bune a atribuțiilor de serviciu și misiunilor;
c) felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea deosebită a atribuțiilor de serviciu și misiunilor;
d) premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidențiat prin obținerea de rezultate exemplare în activitate;
e) însemne onorifice, diplome de merit și distincții, pentru obținerea de rezultate foarte bune la absolvirea unor cursuri sau la competiții sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări cultural-artistice și sociale ori al finalizării unor acțiuni/misiuni, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu pentru motive neimputabile;
f) arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuții de serviciu și misiuni;
g) titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuții și misiuni;
h) înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui și prenumelui, la absolvirea perioadei de formare într-o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca șef de promoție.
(la 24-04-2015, Alin. (1) al art. 54 a fost modificat de )
(1^1) Recompensele prevăzute la alin. (1) se acordă de către persoanele care au competența de numire în funcție a polițistului sau, după caz, de către șefii ierarhici superiori ai persoanelor menționate, care au competență de gestiune a resurselor umane.
(la 24-04-2015, Alin. (1^1) al art. 54 a fost introdus de )
(1^2) Pentru o sancțiune disciplinară dispusă de șeful ierarhic superior, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă tot de către acesta, la propunerea șefului unității în care își desfășoară activitatea polițistul sancționat. În cazul polițistului mutat la altă unitate, recompensa se acordă de către șeful care îndeplinește funcția similară celui care a aplicat sancțiunea disciplinară.
(la 24-04-2015, Alin. (1^2) al art. 54 a fost introdus de )
(1^3) În cazul polițistului aflat sub efectul unei sancțiuni disciplinare, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă prioritar, în raport cu celelalte recompense.
(la 24-04-2015, Alin. (1^3) al art. 54 a fost introdus de )
(2) Pentru merite excepționale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea poliției, polițistul poate fi avansat în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(la 22-12-2012, Alin. (2) al art. 54 a fost modificat de )
(3) Abrogat.
Alin. (3) al art. 54 a fost abrogat începând cu 1 ianuarie 2012, de pct. 2 al , .