Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 433 din 30 aprilie 2002 privind stabilirea condiţiilor de punere în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane

Articolul 12

Articolul 12

Art. 12 din HOTĂRÂRE nr. 433 din 30 aprilie 2002 privind stabilirea condiţiilor de punere în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane

  1. Capitolul 3 Subsisteme

(1) Se considera ca subsistemele prevăzute în anexa nr. 1 sunt conforme cerințelor esențiale prevăzute la art. 5 alin. (1) atunci când sunt însoțite de declarația de conformitate CS care trebuie să conțină informațiile prevăzute în anexa nr. 6 sau de declarația de conformitate CE și de documentația tehnica prevăzută la alin. (5) redactată sau tradusa în limba română.

(2) Procedura de examinare CS a subsistemelor se efectuează la cererea producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, de către unul dintre organismele notificate în acest scop, ales de acesta. Declarația de conformitate CS se întocmește în scris de către producător sau de reprezentantul sau autorizat, pe baza examinării CS conform prevederilor anexei nr. 7.

(3) Atunci când nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu au îndeplinit obligațiile ce le revin conform prevederilor alin. (2), aceste obligații revin importatorului de subsisteme, atunci când acestea nu sunt produse într-un stat membru al Uniunii Europene.

(4) Organismul notificat trebuie să întocmească în scris certificatul pentru examinarea CS conform procedurii prevăzute în anexa nr. 7, în baza documentației tehnice a subsistemului.

(5) Documentația tehnica trebuie să cuprindă toate documentele referitoare la caracteristicile subsistemului, precum și, dacă este cazul, toate documentele care certifica conformitatea componentelor de securitate. Documentația tehnica conține informații privind condițiile și restricțiile de utilizare, precum și instrucțiuni pentru întreținere.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.