Articolul 6
Art. 6 din LEGE nr. 345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată
- Capitolul 1 Sfera de aplicare
- Secţiunea a 2-a Locul operaţiunilor impozabile
(1) Locul unei livrări de bunuri se considera a fi în România atunci când, potrivit prevederilor alin. (2) și (3), este situat pe teritoriul României.
(2) Se considera a fi locul livrării:
a) locul de unde a pornit expediția bunurilor sau transportul către beneficiar, indiferent dacă bunurile sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de terți;
b) locul unde se găsesc bunurile în momentul când are loc livrarea, în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. a), locul livrării bunurilor pentru importatorul definit la art. 13 alin. (1) se considera a fi situat în România în cazul în care locul de unde a pornit expediția sau transportul se afla în afară României, însă destinația finala este în România.
(4) Livrările și importurile de bunuri pentru care locul operațiunii se considera a fi în România se supun regimurilor de impozitare prevăzute în prezenta lege.