Articolul 40
Art. 40 din LEGE nr. 345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată
- Capitolul 8 Dispoziţii finale
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iunie 2002, cu excepția prevederilor art. 27 alin. (2) care intră în vigoare la data de 1 octombrie 2002. Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:
a) privind taxa pe valoarea adăugată, , aprobată și modificată prin ;
b) prevederile privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 1 octombrie 1992, cu modificările ulterioare;
c) prevederile referitoare la scutirea de taxa pe valoarea adăugată ale art. 42 alin. (1) pentru sursele de finanțare prevăzute la , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 29 aprilie 1996, cu modificările ulterioare;
d) prevederile privind regimul de concesionare a construirii și exploatării unor tronsoane de cai de comunicații terestre - autostrăzi și cai ferate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 1 septembrie 1995, aprobată și modificată prin , cu modificările ulterioare;
e) prevederile , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările ulterioare;
f) prevederile *) privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 15 aprilie 1998, cu modificările ulterioare;
g) prevederile art. 4 alin. (2) referitoare la scutirea de taxa pe valoarea adăugată din pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată și modificată prin , cu modificările ulterioare;
h) prevederile art. 3 lit. a), art. 4 și privind constituirea Fondului special pentru promovarea și dezvoltarea turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, aprobată și modificată prin , cu modificările ulterioare;
i) prevederile privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 29 august 1998, cu modificările ulterioare;
j) prevederile privind regimul zonelor defavorizate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999, cu modificările ulterioare;
k) prevederile art. 76 referitoare la scutirea de taxa pe valoarea adăugată din , , cu modificările ulterioare;
l) prevederile art. 26 alin. (2) referitoare la scutirea de taxa pe valoarea adăugată din privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată și modificată prin , cu modificările și completările ulterioare;
m) prevederile privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum a fost modificată și completată prin , , aprobată și modificată prin ;
n) prevederile privind unele măsuri pentru stimularea realizării de obiective complexe și a producției cu ciclu lung de fabricație, destinate exportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 3 februarie 1995, aprobată prin , cu modificările ulterioare;
o) prevederile privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, .
NOTĂ:
*) a fost abrogată de .
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 14 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALEXANDRU ATHANASIU