Începe proba gratuită

LEGE nr. 266 din 15 mai 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante

Articolul 45

Articolul 45

Art. 45 din LEGE nr. 266 din 15 mai 2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante

  1. Capitolul VI Sancțiuni

Constituie contravenții la normele privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității și comercializarea semințelor următoarele fapte:

a) comercializarea de semințe necontrolate, necertificate sau provenite de la persoane fizice ori juridice neînregistrate, conform prevederilor legale;

b) producerea, prelucrarea și comercializarea de semințe, fără autorizația eliberată de I.N.C.S., prin autoritățile teritoriale de control și certificare a semințelor, cu excepția celor prevăzute la art. 24 alin. (3) ;

c) neasigurarea măsurilor corespunzătoare menținerii calității, purității și identității la recoltarea, condiționarea sau prelucrarea semințelor destinate comercializării;

d) depozitarea și transportul semințelor fără documente care să ateste calitatea și identitatea acestora, precum și neasigurarea măsurilor de protecție a calității și a autenticității lor;

e) lipsa registrului de intrări și ieșiri prevăzut la art. 5 lit. b) , ținerea necorespunzătoare a evidenței producerii, intrărilor, ieșirilor și stocurilor de semințe;

f) refuzul de a prezenta documentele privind calitatea semințelor, precum și evidențele prevăzute la lit. e) , la cererea autorității oficiale de control, împuternicite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

g) înscrierea unor date eronate în documentele de atestare a calității semințelor;

h) comercializarea de semințe fără documente care să ateste calitatea și starea fitosanitară corespunzătoare pentru însămânțare;

i) comercializarea de semințe care nu corespund normelor în vigoare;

j) nerespectarea regulilor și normelor în vigoare în toate stadiile de producere, prelucrare și comercializare a semințelor;

k) introducerea în țară și comercializarea de semințe din terțe țări, fără avizul de specialitate al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale sau neconforme cu reglementările în vigoare.