Articolul 83
Art. 83 din PROIECT DE LEGE nr. 476 din 11 aprilie 2002 privind Codul electoral
- INIŢIATIVA LEGISLATIVĂ - CODUL ELECTORAL
- Titlul II Organizarea alegerilor
- Capitolul 12 Candidaturile
- Secţiunea a 4-a Candidaturile pentru funcţia de Preşedinte al României
(1) Biroul Electoral Central aduce la cunoștința publică, prin presa, și afișează, la sediul sau, propunerile de candidați pe care le-a primit, în termen de 24 de ore de la înregistrare.
(2) Cu cel puțin 20 de zile înainte de data alegerilor, candidatul, partidele, formațiunile politice sau cetățenii pot contesta înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii. Contestația se depune la Biroul Electoral Central, care o înaintează împreună cu dosarul candidaturii, în termen de 24 de ore, spre soluționare, Curții Constituționale.
(3) Curtea Constituțională soluționează contestația în termen de 48 de ore de la înregistrare. Soluția este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României.
(4) A doua zi după expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, prevăzut la alin. (3), Biroul Electoral Central comunică birourilor electorale de circumscripție candidaturile definitive înregistrate, în ordinea în care au fost depuse.