Articolul 131
Art. 131 din PROIECT DE LEGE nr. 476 din 11 aprilie 2002 privind Codul electoral
- INIŢIATIVA LEGISLATIVĂ - CODUL ELECTORAL
- Titlul IV Numărarea voturilor şi constatarea rezultatelor
- Capitolul 18 Constatarea rezultatelor
- Secţiunea a 4-a Constatarea rezultatelor alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României
(1) Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În aceasta situație, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a treia duminica de la data anulării alegerilor.
(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de către partidele politice, alianțele politice sau alte organizații care participa la alegeri conform legii, precum și de candidații independenți, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.
(3) Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei.
(4) Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatelor alegerilor.