Articolul 12
Art. 12 din PROIECT DE LEGE nr. 476 din 11 aprilie 2002 privind Codul electoral
- INIŢIATIVA LEGISLATIVĂ - CODUL ELECTORAL
- Titlul I Dispoziţii generale
- Capitolul 2 Tipurile de scrutin folosite în alegerile locale, în alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat şi în alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României
- Secţiunea 1 Modul de alegere a membrilor consiliilor locale, a primarilor, a viceprimarilor şi a consiliilor judeţene
(1) Au dreptul de a fi aleși consilieri și primari cetățenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 37 alin. (3) din Constituția României.
(2) Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese.