Articolul 10
Art. 10 din PROIECT DE LEGE nr. 476 din 11 aprilie 2002 privind Codul electoral
- INIŢIATIVA LEGISLATIVĂ - CODUL ELECTORAL
- Titlul I Dispoziţii generale
- Capitolul 2 Tipurile de scrutin folosite în alegerile locale, în alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat şi în alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României
- Secţiunea 1 Modul de alegere a membrilor consiliilor locale, a primarilor, a viceprimarilor şi a consiliilor judeţene
(1) Consiliile locale se aleg prin vot uninominal. În fiecare localitate, un număr de consilieri locali reprezentând cel mai apropiat număr întreg rezultat în urma inmultirii numărului total de membri ai consiliului local cu 0,65 este atribuit la nivelul colegiilor uninominale, candidaților care obțin cel mai mare număr de voturi în colegiile respective. Celelalte mandate se atribuie la nivelul localităților, în favoarea candidaților care nu reușesc sa câștige alegerile în colegiile uninominale în care candidează, astfel încât numărul de mandate obținute de partidele, alianțele politice, alianțele electorale și alte organizații care participa la alegeri în condițiile legii să fie proporțional cu voturile obținute de candidații lor, cumulate, la nivelul localității respective.
(2) Primării se aleg direct de către cetățenii cu drept de vot, prin scrutin uninominal majoritar. Este declarat ales candidatul care obține mai mult de 50% din voturile valabil exprimate. Circumscripția electorală este organizată la nivelul localității pentru care se alege primarul.
(3) Viceprimarii se aleg de către consiliile locale, în termen de cel mult 30 de zile de la constituirea consiliilor locale în condițiile legii. În fiecare localitate este ales un viceprimar. În orașele reședința de județ și în municipiul București sunt aleși doi viceprimari. Viceprimarii municipiului București sunt aleși de către membrii Consiliului General al Municipiului București. Viceprimarii sectoarelor sunt aleși de către consiliile locale ale sectoarelor. Viceprimarii sunt aleși prin vot secret.
(4) Consiliile județene se aleg de către un corp de electori format din totalitatea membrilor consiliilor locale din județul respectiv, legal constituite, în termen de cel mult 45 de zile de la constituirea consiliilor locale. Alegerea se face prin scrutin de lista. Pentru alegerea consiliilor județene, fiecare județ constituie o circumscripție electorală.