Articolul 43
Art. 43 din LEGE nr. 244 din 29 aprilie 2002 viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002
- Capitolul IV Îndrumarea şi coordonarea realizării producţiei vitivinicole
(1) Taxele pentru eliberarea autorizației de producător de struguri, vinuri și/sau vinuri spumante cu denumire de origine controlată și a certificatului de atestare a dreptului de comercializare a acestora, solicitate de către deținătorii de plantații viticole, precum și de producătorii de vinuri din această categorie, se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
(2) Autorizația de producător de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată și autorizația de producător de vinuri cu denumire de origine controlată se eliberează anual la cererea producătorilor, iar certificatul de atestare a dreptului de comercializare pentru vinurile cu denumire de origine controlată și/sau vinurile spumante cu denumire de origine controlată se eliberează pe loturi.