Începe proba gratuită

LEGE nr. 1 din 15 noiembrie 1985 privind autoconducerea, autogestiunea economico-financiară şi autofinantarea unităţilor administrativ-teritoriale

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din LEGE nr. 1 din 15 noiembrie 1985 privind autoconducerea, autogestiunea economico-financiară şi autofinantarea unităţilor administrativ-teritoriale

  1. Capitolul 1 Dispoziţii generale

Pentru sporirea continua a resurselor necesare autofinantarii și autodezvoltarii localităților, în conformitate cu sarcinile de plan și prevederile bugetelor locale de venituri și cheltuieli, consiliile populare sînt obligate sa acționeze, în principal, pentru:

a) creșterea eficientei activității tuturor unităților economice indiferent de subordonare, asigurind îndeplinirea și depășirea planurilor de producție, realizarea integrală a indicatorilor financiari, reducerea cheltuielilor materiale și obținerea de beneficii, exercitarea unui control riguros asupra întregii activități a acestor unități, întărirea răspunderii, ordinii și disciplinei în munca;

b) dezvoltarea intensiva a agriculturii, luînd măsuri pentru folosirea completa, conservarea și ameliorarea fondului funciar, creșterea potențialului productiv al acestuia, obținerea de recolte mari și stabile, realizarea planurilor de cultura și de producție și a programelor de dezvoltare a zootehniei, sporirea livrărilor de produse agricole la fondul de stat și, pe aceasta baza, satisfacerea, în conformitate cu principiile autoconducerii și autoaprovizionarii, a cerințelor de consum ale populației și a altor nevoi ale economiei naționale;

c) înfăptuirea programului de sistematizare a teritoriului și localităților urbane și rurale, urmărind restrîngerea perimetrelor construibile ale localităților la strictul necesar, redarea unor suprafețe de teren cît mai mari agriculturii și folosirea rațională a pămîntului, modernizarea localităților, realizarea tuturor prevederilor din schițele de sistematizare aprobate;

d) folosirea rațională a tuturor resurselor de apa, inclusiv a apelor termale sau curative de importanța locală, gospodărirea judicioasă a apei, identificarea de noi surse, valorificarea la maximum a apelor pentru irigații, piscicultura, producere de energie electrica, precum și în alte scopuri, punerea în valoare a celorlalte resurse neconventionale de energie - solara, eoliana, a biogazului - în vederea satisfacerii cerințelor populației și ale economiei naționale;

e) utilizarea eficienta a tuturor materiilor prime și materialelor alocate prin plan, reducerea la maximum a rebuturilor și pierderilor, creșterea gradului de valorificare a resurselor materiale și energetice existente pe plan local;

f) colectarea integrală de la populație a fierului vechi, a metalelor neferoase, materialelor textile, maselor plastice, cauciucului, hirtiei, sticlei și a altor materiale refolosibile. Veniturile obținute din aceasta activitate constituie surse de autofinanțare în bugetele locale.