Articolul 35
Art. 35 din LEGE nr. 1 din 15 noiembrie 1985 privind autoconducerea, autogestiunea economico-financiară şi autofinantarea unităţilor administrativ-teritoriale
- Capitolul 3 Contribuţia bănească şi în munca pentru efectuarea unor lucrări de interes obştesc
- Secţiunea I Contribuţia bănească
În cazul în care, după executarea lucrărilor stabilite, au rămas sume necheltuite sau materiale neconsumate ori din diferite motive lucrările stabilite nu se pot executa, acestea vor fi folosite pentru alte lucrări de natura celor prevăzute în anexa la lit. A, potrivit hotărîrii adunării cetățenilor.