Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 409 din 25 aprilie 2002 privind controalele de conformitate cu reglementările referitoare la securitatea produselor, în cazul produselor de import

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 409 din 25 aprilie 2002 privind controalele de conformitate cu reglementările referitoare la securitatea produselor, în cazul produselor de import

Autoritățile vamale, în cadrul controalelor pe care le efectuează la produsele declarate pentru regimul vamal de import, nu acorda liber de vama pentru produsele sau lotul de produse în cauza și informează neîntârziat autoritățile competente, în cazul în care constata:

a) prezenta unui produs sau a unui lot de produse neconforme ori suspectate de neconformitate cu prevederile actelor normative în vigoare și care pot constitui un pericol grav și imediat pentru sănătatea sau securitatea celor cărora le sunt destinate, în cazul în care acest produs este utilizat în condiții normale și previzibile;

b) absenta unui document de însoțire a produsului sau a lotului de produse ori absenta marcajului de conformitate prevăzut de legislația română în vigoare în materie de securitate a produselor.