Articolul 41
Art. 41 din LEGEA nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române
- Capitolul V Drepturi și obligații
(1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare; cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare și/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe și de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane și bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole.
(2) Folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depășească, prin intensitate și durată, nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției.
(3) Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat.
(4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale polițistului. În situația unei acțiuni violente iminente îndreptate împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă.
(5) Folosirea mijloacelor de constrângere în condițiile și în situațiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei și răspunderea civilă a polițistului pentru pagubele produse.
(6) Pentru pagubele produse prin faptele polițistului prevăzute la alin. (5) se angajează răspunderea statului, în condițiile legii.