Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 368 din 18 aprilie 2002 privind trecerea drumului forestier, care traverseaza platoul Breite, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor în domeniul public al municipiului Sighisoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sighisoara, precum şi clasificarea acestui drum, împreună cu drumul de exploatare aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sighisoara, în drum comunal
Fondurile financiare necesare în vederea realizării lucrărilor de modernizare a drumului comunal prevăzut la art. 2 se vor asigura din bugetul Fondului special al drumurilor publice, în condițiile legii.