Articolul 3
Art. 3 din DECIZIE nr. 491 din 18 aprilie 2002 privind aprobarea Listei centralizate la nivel naţional a consumatorilor eligibili de gaze naturale
(1) Consumatorii eligibili care, la data înscrierii în lista centralizata prevăzută la art. 1, aveau încheiate acorduri de reesalonare a datoriilor restante au obligația respectării integrale a prevederilor din acordurile încheiate.
(2) În situația încălcării repetate a prevederilor acordurilor prevăzute la alin. (1), Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale va proceda la retragerea calității de consumator eligibil de gaze naturale, potrivit art. 34 din Regulamentul pentru acreditarea consumatorilor eligibili de gaze naturale, aprobat prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 946/2001.