Articolul 40
Art. 40 din LEGE Nr. 62 din 30 octombrie 1974 privind inventiile şi inovatiile
- Capitolul 6 Drepturi şi obligaţii
Realizarea de invenții în activitatea de cercetare științifică și de proiectare, desfășurată pe bază de contract, de către unitățile de cercetare și proiectare constituie una dintre principalele sarcini ale cadrelor științifice și tehnice din aceste unități.
Pentru inventiile aplicate în economie, realizate în condițiile alineatului precedent, autorul poate primi, în raport cu eficienta economică obținută, premii echivalente cu cel mult de trei ori retributia sa tarifara lunară, care exprima și recompensa pentru invenție.
Mărimea acestor premii se calculează pe baza normelor prevăzute la art. 37 și se acordă pentru un singur an de aplicare.
Prevederile acestui articol se aplică și cadrelor care îndeplinesc funcții de conducere în unități de cercetare, proiectare, de învățămînt și în celelalte unități socialiste.